O nouă lege votată în SUA interzice NSA să mai colecteze în masă datele telefonice

Publicat: 14/05/2015, 07:23

Conform legislației, aprobată de Camera Reprezentanților cu 338 de voturi pentru și 88 împotrivă, Patriot Act va fi modificat pentru a interzice colectarea în masă de către NSA a datelor telefonice ale americanilor. În plus, legislația interzice colectarea datelor în baza unor instrumente precum scrisorile de securitate națională, un fel de citații administrative.

Legislația nu beneficiază însă de aceeași susținere în Senat, unde un grup bipartid care sprijină proiectul se confruntă cu opoziția liderului majorității, senatorul Mitch McConnell, și a altor senatori puternici care nu vor schimbarea prevederilor. Un alt grup, condus de senatorul republican Rand Paul, exercită presiuni pentru restricții și mai mari privind colectarea datelor.

Un compromis trebuie găsit până la 1 iunie, când prevederea din Patriot Act care permite colectarea datelor de către NSA expiră.

„Cred că am găsit un echilibru între a proteja atât securitatea, cât și viața privată”, a declarat Adam B. Schiff, membru democrat al Camerei Reprezentanților.

Legislația adoptată de Camera Reprezentanților „nu ne va menține în siguranță și nici nu va proteja viața privată”, a apreciat McConnell.

„Avem obligația de a proteja drepturile constituționale ale fiecărui cetățean american”, a declarat la rândul său senatorul republican Ted Cruz. „USA Freedom Act pune capăt colectării în masă a datelor telefonice de la milioane de cetățeni care respectă legea. Acesta este un lucru corect”, a adăugat el.

Dezbaterea pe această temă, care s-a intensificat după ce eforturile de supraveghere au fost dezvăluite de Edward J. Snowden, a fost complicată de o decizie de săptămâna trecută a unei Curți federale de Apel, care a declarat ilegală colectarea în masă a datelor telefonice de către NSA, dar și de expirarea Patriot Act la sfârșitul lunii.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×